Căutăm voluntari pentru atelierele STEM
Studenți, profesori, specialiști sau pur și simplu oameni curioși, avem nevoie de voi la experimente, robotică, fotografie și organizare.

Atelierele Go Science există datorită oamenilor care își dăruiesc timpul și cunoștințele. Ne extindem activitatea și căutăm voluntari care să ni se alăture.
Unde ne poți ajuta
- la ateliere de știință și robotică, alături de copii;
- la organizarea evenimentelor și a școlii de vară;
- la comunicare: fotografie, video, social media;
- la atragerea de fonduri și scrierea de proiecte.
Ce primești
Experiență reală în educație și în proiecte, o comunitate de oameni faini, certificat de voluntariat și satisfacția de a vedea un copil care descoperă că știința e pentru el.
Completează formularul de voluntariat și te contactăm noi.

